E adevarat ca singuratatea nu este niciodata un tovaras bun. La fel de adevarat este si faptul ca iubirea este un sentiment foarte greu de recunoscut si asta pentru ca de multe ori avem impresia ca iubim cu adevarat , dar de fapt confundam iubirea cu pasiunea, cu obisnuinta, cu dorul produs de lipsa cuiva…
Cum spunea cineva : iubirea inseamna sacrificiu , inseamna sa stii si sa poti renunta la tine doar pentru a da frau liber acestui sentiment si pentru a-l face fericit pe cel de langa tine. Vorbesc despre iubire de parca as cunoaste-o… . Cat ne place sa ne mintim! Iubirea nu e pentru lasi!!!
Cand iubesti, dai totul, te daruiesti trup si suflet fara resentimente, fara sa-ti pese, fara regrete!
Iubirea adevarata te face sa gresesti constient fiind de asta; te face sa speri , sa ierti , sa crezi, sa te lipsesti de ratiune si de aparente fara sa conteze cand , unde sau cum.
Cand iubim suntem egoisti cu noi insine si suntem siguri ca nimic nu e prea mult pentru cel de langa noi.
Cu riscul de a ma repeta spun: atunci cand iubim nu este neaparat nevoie sa fim in orice clipa alaturi de cel iubit. Nu este nevoie nici macar sa vrem asta. Iubirea ne elibereraza, iar timpul petrecut in singuratate ne este umplut de amintirile frumoase si de dorinta nestaruita de a-l avea din nou alaturi pe cel iubit.
Iubirea ne dezbraca de haina cu care i-am obisnuit pe toti si scoate la suprafata un alt om, mai frumos, mai fericit, mai nebun! Elibereaza sufletul si-l lasa sa zboare si sa-l insoteasca intotdeauna pe sufletul sau pereche…
Asa cred ca e iubirea, asa o visez si asa vreau sa o simt.
Acestea fiind spuse, pot fi sigura ca nu am iubit pana acum cu adevarat oricat de mult am vrut sa cred asta!
Nu ma plang; am fost fericita crezand ca iubesc, dar n-am fost in stare sa ajung la apogeul acestui sentiment: iubirea adevarata!
Nici macar nu stiu de ce se numeste asa, dar…asta nu mai conteaza…poate altii stiu de ce!